15 IUNIE -  125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu,

 LUCEAFĂRUL poeziei româneşti

 

      Biblioteca Judeţeană “Ştefan Bănulescu” Ialomiţa organizează, pe data de 16.06.2014 ora 11.00, în cadrul programului de parteneriat cultural “Biblioteca vine la tine” încheiat cu Penitenciarul Slobozia, manifestarea cu titlul “Eminescu între credinţă şi cunoaştere”. Cu această ocazie va fi prezentată persoanelor private de libertate o parte din titlurile colecţiilor existente la Biblioteca Judeţeană Ialomiţa, dar şi un material audio-video  “Eminescu, călătorie virtuală în absolut”.

      Căutător de absolut (cum îl numeşte distinsa eminoscologă italiană Rosa del Conte), în viaţă, în gândire, în creaţie, Eminescu s-a desfăşurat cu cele mai înalte registre ale cunoaşterii, compensând gravele imperfecţiuni ale realului prin care se simţea închis de necesitate.  Şi în căutările lui înfrigurate, pătimaşe, a pendulat el,  liricul admirabil, “între filosofii”, s-a cufundat în mituri, a încercat să pătrundă în ştiinţă,  cercetând necontenit căile ce duc spre frumuseţi şi adevăruri supreme.

      Pentru noi toţi, Eminescu, rămâne în primul rând un mare creator de limbă literară şi de limbaj poetic autentic, românesc.

 

 

Bibliotecar, Florea  Ecaterina

Sala de lectură, Biblioteca Judeţeană  “Ştefan Bănulescu” Ialomiţa

15 iunie – 125 de ani de la moartea Poetului Naţional – MIHAI EMINESCU

15 iunie - 125 de ani de la moartea Poetului Naţional - MIHAI EMINESCU

Serbarea ABECEDARULUI

Serbarea ABECEDARULUI

Programul Naţional de educaţie financiară Bani IQ a început şi continuă în bibliotecile publice din ţară, în perioada iunie-decembrie 2014

Programul Naţional de educaţie financiară Bani IQ a început şi continuă în bibliotecile publice din ţară, în perioada iunie-decembrie 2014

O zi în cinematecă

O zi în cinematecă

Lansare de carte – Almanahul copiilor

Lansare de carte - Almanahul copiilor

Luna Mai – luna BIOLOGIEI şi a ŞTIINŢELOR NATURALE

Luna Mai - luna BIOLOGIEI şi a ŞTIINŢELOR NATURALE

- ” Vino să cunoşti Uniunea Europeană !” -

-

Ziua Europei

Ziua Europei

Acţiune – Biblioteca Comunală Stelnica, jud. Ialomiţa

Acţiune -  Biblioteca Comunală Stelnica, jud. Ialomiţa

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: